Let's Talk About Fringe

Povestea fringe-ului a inceput la Edinburgh, in 1947, cand 8 trupe de teatru au sosit neinvitate la editia inaugurala a Festivalului International de Teatru, profitand de publicul adunat sa vada trupele din program si prezentandu-si propriile spectacole. Fringe-ul a insemnat, inca de la inceput, curaj, indrazneala, libertate, alternativa, functionare la marginea unui sistem creditat si impamantenit; a evoluat pe aceasta axa, devenind creativitate in forma pura, contact direct si nemijlocit intre artist si spectator; a aruncat in aer conventii si rigiditati, a spart “turnul de fildes” in care artistii s-au inchis secole de-a randul, permitandu-le sa coboare in mijlocul publicului lor, sa se tatoneze reciproc, sa se evalueze, sa comunice.

Dihotomia initiala, festival-fringe, s-a transformat, peste ani si ani, intr-o frumoasa si reciproc-profitabila complementaritate; artistii participanti in cadrul festivalului pot fi o sursa de inspiratie pentru cei aspiranti la notorietate si se pot hrani, la randul lor, cu entuziasmul, prospetimea si ingenuitatea formei de manifestare artistica a debutantilor.

Da, fringe-ul a fost perceput multa vreme ca o forma subversiva si periculoasa, tocmai pentru ca arta se manifesta in forma ei cea mai libera, transparenta si tangibila, tocmai pentru ca venea langa oameni, in mijlocul lor. Dovada este faptul ca la Edinburgh, el este promovat abia in ultimii 14 ani, cand autoritatile si-au dat seama de valoarea si potentialul financiar si de capitalul de imagine aduse de un asemenea eveniment de amploare. 2009, de exemplu, a insemnat pentru acest oras, pe durata a trei saptamani, un bilant absolut impresionant: peste 34 000 de spectacole, peste 1 800 000 de bilete vandute, peste 18 000 de performeri, din 60 de tari. Si toate aceste statistici se convertesc in castiguri financiare si de imagine inclusiv pentru oras.
La Edinburgh (http://en.wikipedia.org/wiki/Edinburgh_Festival_Fringe) au fost descoperiti artisti precum Jude Law, Rory Bremner, Fascinating Aida, Reduced Shakespeare Company, Steve Coogan, Jenny Eclair, The League of Gentlemen, Al Murray, Rich Hall, Rowan Atkinson, Stephen Fry, Hugh Laurie si Emma Thompson. Mecanismul de functionare este unul simplu si implica 4 actanti: Asociatia (Fringe Society), artistii, locatiile si publicul. Asociatia nu face dacat sa faciliteze procesul de comunicare dintre artisti si locatia in care urmeaza sa-si desfasoare spectacolele, mai departe artistii insisi fiind cei care isi organizeaza locatia, se promoveaza, strang cat mai multe adrese pentru bazele de date personale, taie bilete si incaseaza toti banii (patronii locatiilor castiga din vanzarea de mancare si bautura, iar artistii, din vanzarea biletelor). Artistii si reprezentantii locatiilor platesc o taxa de participare (de ex: la Edinburgh taxa pentru artistii care doresc sa participle este de 470 £, taxa care este folosita de asociatie pentru comunicarea generala a evenimentului si atragerea cat mai multor specialisti).
Mecanismul de functionare, asa cum spuneam, este simplu; si toata lumea are de castigat: artistii se promoveaza, isi castiga dreptul de a se face cunoscuti intr-un context cultural care le-ar putea facilita drumul spre celebritate; orasul castiga, la randul lui, fiind invadat de turisti pe durata de desfasurare a evenimentului si sporindu-si prestigiul; asociatia isi creste, de la o editie la alta, notorietatea si capacitatea de a se dezvolta si a sustine, mai departe, comunitatea artistica.

Nascut la marginea unui sistem artistic longeviv si uneori autosuficient, fringe-ul isi castiga in continuare dreptul de a ramane in afara lui, de a se manifesta liber si fara constrangeri, de a-l infuza cu originalitate, culoare, ludic, viata. Ramane forma cea mai libera de exprimare, ramane arta careia nu-i este frica sa se devoaleze complet in fata publicului sau.